Globalizarea generează in noi o anxietate caracterizată în căutarea de rezultate imediate. În ultima vreme, în tot mai multe țări nordice (în principiu, țări mai civilizate) se pune problema adoptării unui stil mai încet de viață. Probabil ca doar având contact cu astfel de civilizații, am putea și noi să ne schimbăm mentalitatea în această privință.
Și iata un caz despre care am citit de curând:
Un român de-al nostru, plecat de prin anii '90 în Suedia, si angajandu-se la o firmă de renume, chiar din primele zile de serviciu acolo, s-a "lovit" de mentalitatea acestei națiuni, când un coleg suedez îl ducea la serviciu în fiecare dimineață cu mașina sa. Deși ajungeau destul de devreme la întreprindere (care avea peste 2000 de angajați), colegul suedez parca mașina foarte departe de intrare, în ciuda faptului că parcarea era de fiecare dată aproape goală. După cateva dimineti, cuprins de o curiozitate mai mare decat a unei pisici, generată de neînțelegerea situației, într-o dimineață l-a întrebat pe colegul său de ce procedează astfel și nu parchează mai aproape de intrarea în intreprindere daca tot sunt atâtea locuri libere. Iar răspunsul suedezului a venit pur si simplu: întrucat, noi, care ajungem foarte devreme, avem tot timpul să mergem până la intrare, însă cei care ajung mai târziu, au mai multă nevoie să găsească locuri mai aproape de intrare...
Pe moment efectul a fost de uimire, însa acest lucru a fost suficient ca românul nostru să-și schimbe în profunzime mentalitatea.
În ultima perioadă, în Europa și-a făcut apariția o mișcare denumită "Slow Food" (cu simbolul MELCUL) care "predică" ideea că oamenii trebuie să mănânce și să bea lent, pentru a savura mâncarea, pentru a se bucura de procesul de prepare al mâncării, împreună cu familia, cu prietenii, fără grabă și de calitate. Totodată, ideea este de a se contrapune spiritului "Fast Food" și a tot ceea ce reprezintă el ca stil de viață. Interesant, este că această mișcare servește ca bază pentru o mișcare mult mai amplă numită "Slow Europe". Totul a pornit de la punerea în discuție a grabei și nebuniei generate de globalizare, de dorința de a avea nivelul vieții în cantitate mare, opus la a avea calitate.
Conform revistei "Business Week", muncitorii francezi, chiar dacă lucrează mai puțin (35 de ore pe saptamana), sunt mai productivi decât colegii lor americani sau britanici. Și germanii, care în multe întreprinderi au redus numărul orelor de muncă dintr-o săptămână, au observat imediat creșterea productivității cu un lăudabil 20%. Această atitudine, numită și "slow attitude", atrage atenția până și americanilor, discipolii lucrului rapid, imediat și în cantitate mare. Pe de altă parte, această atitudine fără grabă nu înseamnă să se facă mai puțin, nici să se obțină calitate și productivitate mai mici, ci mai multă perfecțiune, atenție la detalii și mai puțin stress.
Practicând acest lucru în viață, înseamnă o întoarcere la valorile familiei, ale prietenilor, ale timpului liber, ale bunei comodități, ale vieții în micile comunități. O întoarcere la AICI, prezent și concret, opus lui MONDIAL, indefinit și anonim, înseamnă a relua valorile esențiale ale ființei umane, a micilor plăceri ale cotidianului, ale vieții simple și ale conviețuirii, ale religiei și credinței.
Ar trebui sa ne gândim mai în amănunt la toate acestea.
Mulți trăim alergând după timp, și îl ajungem doar când murim, fie din cauza unui infarct, fie a unui accident pe autostradă pentru că gonim prea tare pentru a ajunge la timp într-un loc anume. Alții suntem prea nerăbdători să trăim în viitor și uităm să traim în prezent, unicul timp care există cu adevărat.
Toți avem pe această planetă același timp, nici mai mult, nici mai puțin de 24 de ore pe zi. Diferența stă în modalitatea de utilizare a acestor ore de către fiecare dintre noi. Să învățăm să profităm de fiecare moment.
Reamintindu-ne o secvență din filmul "Parfum de femeie" în care personajul (un bărbat orb) interpretat de Al Pacino invită o fată la dans, aceasta îi răspunde:
- Nu pot, logodnicul meu va sosi în curand.
La care orbul îi răspunde:
- Știi, viața se trăieste într-o clipă...și uimitor, fata acceptă să danseze un tango (scena respectivă fiind cea mai frumoasă din film).
Sper ca cei care veți avea ocazia să cititi acest articol să nu o faceți doar până la jumatate sau pe diagonală pentru a nu pierde timpul...atât de valoros în această lume globalizată!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu