Până la urmă
a plecat și marele maestru SERGIU NICOLAESCU, cel mai mare regizor
pe care l-a dat și, probabil, îl va da vreodata această țară. În ultimii ani, a
asistat cum au dispărut de pe scena vieții mulți actori mari cu care el a
lucrat pe platoul de filmare, acolo unde tot ce făcea, voia sa fie perfect sau cel puțin cât mai aproape de
perfecțiune.
Și, de
fiecare dată, cu astfel de ocazii triste pentru lumea filmului românesc, era
invitat să vorbească despre cel dispărut și încheia cu regretul că nu a murit
el, în locul celui tocmai plecat din această viață. De exemplu, în noiembrie
2009, la moartea marelui actor Gheorghe Dinică, i-a transmis acestuia: ”Dom'
Dinică, așteaptă-ne! Venim și noi!”. Și iată, că a venit, din păcate, și
ziua aceea în care li s-a alăturat predecesorilor săi.
Cu ceva timp în urmă,
spunea: ”Eu sunt un luptător şi voi lupta
până în ultima clipă. Voi încerca să fac lucrurile aşa cum le fac eu, pentru că
le-am făcut bine...E păcat că n-am putut continua şi perfecţiona ceea ce începusem
atât de bine”, ulterior, a revenit,
completând: ”Deşi sunt un luptător şi nu mă sperie nimic, acum nu mai am cu
cine să mă lupt. Mă omoară timpul pierdut şi neputinţa. Ce ştiu eu să fac, nu
mai pot face”.
Sergiu
Nicolaescu, care s-a autocaracterizat ca fiind un patriot ”nu exagerat, dar
perseverent si constant”, prin opera sa (peste 60 de lungmetraje), a
încercat și a reușit potrivit chiar propriilor sale cuvinte ”să dea
naştere în poporul român acestei revoluţii care a apărut în 1989”, când
pentru prima dată în viața sa a simțit că este fericit.
În cadrul
ultimului discurs pe care l-a avut în Parlamentul României, în afara faptului
că a simțit că nu mai are mult de trăit, și-a exprimat o ultimă dorință, pe
care nu a mai avut însă ocazia să și-o îndeplinească: să mai regizeze un
film. Adică, ceea ce a știut el toată viața mai bine să facă.
Dumnezeu să-l
odihnească în pace!..alături de toți actorii dragi lui, plecați ceva mai
devreme și care îl așteptau, așa cum i-a rugat.
