La intalnirea cu Adrian Paunescu, noi cei din generatia actuala am ajuns la timp. Din pacate, POETUL a trebuit sa plece prea devreme de la intalnirea cu noi, "generatia in blue jeans" (astazi, 5 noiembrie 2010, la orele 07.15)...a plecat la intalnirea cu Eminescu, cu Alecsandri, cu Nichita Stanescu si ceilalti mari poeti romani ai neamului romanesc...sa intregeasca acolo in cer acest cerc restrans al marilor genii romanesti...el, cel care aici pe pamant a avut un rol maret: sa ne insufle FLACARA iubirii de tara, de neam, de parinti, de oameni, de credinta...Cata emotie putea trai acest om cand vorbea despre tara, despre societate, despre parinti, despre iubire, despre femeie, despre Eminescu, despre pamantul sau natal, despre Dumnezeu sau chiar pe patul de spital inaintea mortii...
A avut multe principii pe care le-a insuflat tuturor celor din jur, tuturor romanilor care au crezut si au apreciat ceea ce acest mare om si poet a avut de spus. Si a trait dupa principiul: "este obligatoriu ca nimic sa nu fie obligatoriu". Iar daca va putea vreodata declarat vinovat de ceva va putea fi doar de "prea multa iubire".
Despre tara:
"...Iubire deplina si fara conditii
Nu-ti dau daca-mi dai, ci-s al tau fiindca sunt,
Prin mine datori îti sunt înca scitii,
MAMĂ, tu, TARĂ, CUVÂNTULE SFÂNT!"
Despre societate:
"...N-aveţi la dumneavoastră-n farmacie,
Medicamente, boala să-mi luaţi,
Un singur leac îmi trebuieşte mie:
Să-i pot vedea pe ceilalţi vindecaţi..."
Despre parinti:
"Enigmatici si cuminti,
Terminându-si rostul lor,
Lânga noi se sting si mor,
Dragii nostri, dragi parinti..."
sau
"Cine are parinti, pe pamânt nu în gând
Mai aude si-n somn ochii lumii plângând
Ca am fost, ca n-am fost, ori ca suntem cuminti,
Astazi îmbatrânind ne e dor de parinti..."
Despre iubire:
"...Si te iubesc cu mila si cu groaza,
Tot ce-i al tau mi se cuvine mie,
Ca un nebun de alb ce captureaza
Regina neagra, pentru vesnicie. "
sau
"Si totusi existã iubire
Si totusi existã blestem
Dau lumii, dau lumii de stire
Iubesc, am curaj si mã tem."
Despre femeie:
"...V-am tot iertat, v-am tot acoperit,
si, sa mai amanam, nu-i intelept,
Ar fi, sa recunoastem, in sfarsit,
Femeia, n-are, totusi, nici un drept.
Muncim, ca niste sclave, zi de zi,
Frumoase-am fost, pe cel dintai traseu,
si condamnarea de-a ne urati,
Chiar voi, ce ne iubiti, ne-o dati, mereu..."
Despre marele nostru poet, Mihai Eminescu:
"...De-atâtea ori, în vremuri, sfâsiata
ai fost, Moldova, cum sa spun nu pot,
dar Eminescu ce se naste, iata,
în Doina lui, o sa cuprinda tot..."
Despre pamantul sau natal, Basarabia:
"...Ce cale poate tara sa apuce?
În tragica, neconvertita zi,
Se urca Basarabia pe cruce
Si nu stim învierea cînd va fi."
Despre Dumnezeu:
"...Am ostenit de atata noapte
Dar vom iesi din defileu
Pentru lumina sfintei soapte:
Cu noi e Dumnezeu..."
Pe patul de spital, inaintea mortii:
De-aicea, de pe patul de spital / Pe care ma gasesc de vreme lunga,
Consider ca e-un gest profund moral / Cuvantul meu la voi sa mai ajunga.
Ma monitorizeaza paznici minimi / Din maxima profesorului grija,
In jurul obositei mele inimi / Sa nu ma mai ajunga nicio schija.
Aud o ambulanta revenind / Cu cine stie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind / Cu care se trateaza cicatricea.
Purtati-va de grija, fratii mei / Paziti-va si inima, si gandul,
De nu doriti sa vina anii grei / Spitalul de Urgenta implorandu-l.
Eu va salut de-a dreptul cordial / De-a dreptul cardiac, precum se stie,
Recunoscand ca patul de spital / Nu-i o alarma, ci o garantie.
Va vad pe toti mai buni si mai umani / Eu insumi sunt mai omenos in toate,
Da-mi, Doamne, viata, inca niste ani / Si tarii mele minima dreptate!
P.S. Dumnezeu nu i-a mai dat inca niste ani, dar poate ii va da tarii lui, Romania, o minima dreptate...si sa nu uitam salutul POETULUI: "Pana la capat cu poporul meu, Asa sa ma (ne) ajute Dumnezeu!"
A avut multe principii pe care le-a insuflat tuturor celor din jur, tuturor romanilor care au crezut si au apreciat ceea ce acest mare om si poet a avut de spus. Si a trait dupa principiul: "este obligatoriu ca nimic sa nu fie obligatoriu". Iar daca va putea vreodata declarat vinovat de ceva va putea fi doar de "prea multa iubire".
Despre tara:
"...Iubire deplina si fara conditii
Nu-ti dau daca-mi dai, ci-s al tau fiindca sunt,
Prin mine datori îti sunt înca scitii,
MAMĂ, tu, TARĂ, CUVÂNTULE SFÂNT!"
Despre societate:
"...N-aveţi la dumneavoastră-n farmacie,
Medicamente, boala să-mi luaţi,
Un singur leac îmi trebuieşte mie:
Să-i pot vedea pe ceilalţi vindecaţi..."
Despre parinti:
"Enigmatici si cuminti,
Terminându-si rostul lor,
Lânga noi se sting si mor,
Dragii nostri, dragi parinti..."
sau
"Cine are parinti, pe pamânt nu în gând
Mai aude si-n somn ochii lumii plângând
Ca am fost, ca n-am fost, ori ca suntem cuminti,
Astazi îmbatrânind ne e dor de parinti..."
Despre iubire:
"...Si te iubesc cu mila si cu groaza,
Tot ce-i al tau mi se cuvine mie,
Ca un nebun de alb ce captureaza
Regina neagra, pentru vesnicie. "
sau
"Si totusi existã iubire
Si totusi existã blestem
Dau lumii, dau lumii de stire
Iubesc, am curaj si mã tem."
Despre femeie:
"...V-am tot iertat, v-am tot acoperit,
si, sa mai amanam, nu-i intelept,
Ar fi, sa recunoastem, in sfarsit,
Femeia, n-are, totusi, nici un drept.
Muncim, ca niste sclave, zi de zi,
Frumoase-am fost, pe cel dintai traseu,
si condamnarea de-a ne urati,
Chiar voi, ce ne iubiti, ne-o dati, mereu..."
Despre marele nostru poet, Mihai Eminescu:
"...De-atâtea ori, în vremuri, sfâsiata
ai fost, Moldova, cum sa spun nu pot,
dar Eminescu ce se naste, iata,
în Doina lui, o sa cuprinda tot..."
Despre pamantul sau natal, Basarabia:
"...Ce cale poate tara sa apuce?
În tragica, neconvertita zi,
Se urca Basarabia pe cruce
Si nu stim învierea cînd va fi."
Despre Dumnezeu:
"...Am ostenit de atata noapte
Dar vom iesi din defileu
Pentru lumina sfintei soapte:
Cu noi e Dumnezeu..."
Pe patul de spital, inaintea mortii:
De-aicea, de pe patul de spital / Pe care ma gasesc de vreme lunga,
Consider ca e-un gest profund moral / Cuvantul meu la voi sa mai ajunga.
Ma monitorizeaza paznici minimi / Din maxima profesorului grija,
In jurul obositei mele inimi / Sa nu ma mai ajunga nicio schija.
Aud o ambulanta revenind / Cu cine stie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind / Cu care se trateaza cicatricea.
Purtati-va de grija, fratii mei / Paziti-va si inima, si gandul,
De nu doriti sa vina anii grei / Spitalul de Urgenta implorandu-l.
Eu va salut de-a dreptul cordial / De-a dreptul cardiac, precum se stie,
Recunoscand ca patul de spital / Nu-i o alarma, ci o garantie.
Va vad pe toti mai buni si mai umani / Eu insumi sunt mai omenos in toate,
Da-mi, Doamne, viata, inca niste ani / Si tarii mele minima dreptate!
P.S. Dumnezeu nu i-a mai dat inca niste ani, dar poate ii va da tarii lui, Romania, o minima dreptate...si sa nu uitam salutul POETULUI: "Pana la capat cu poporul meu, Asa sa ma (ne) ajute Dumnezeu!"
