Traim intr-o tara in care visurile noastre (visele, oricum, cand ne trezim s-au terminat) nu pot decat esua intr-un final. Traim niste vremuri, in care noi, majoritatea, muritorii de rand, nu avem nicio sansa ca un vis prin care sa simtim ca ne-am realizat in vreun fel in aceasta viata (singura) sa poata fi dus la indeplinire. Traim intr-un loc in care devenim doar niste marionete. De fapt, fara voia noastra, dar obligati de imprejurari, ne lasam (con)dusi spre o astfel de stare a lucrurilor. O stare care ajunge sa ni se para normala. A ajuns sa ni se para, celor mai multi dintre noi, daca reusim sa ne facem un amarat de concediu, undeva in afara resedintei, ca fiind o mare realizare. Am ajuns sa traim doar pentru a ne plati numeroasele taxe si impozite catre institutia statului, inerentele (pentru ca sunt firesti) rate (in randul studentilor, probabil mai exista si in prezent o vorba: "n-ai restanta, n-ai prestanta", care astazi s-ar putea transpune in "n-ai macar o rata la vreo banca, nu esti in randul oamenilor normali") ale caror dobanzi cresc dupa voia bancherilor (pentru ca numai la noi, in Romania, un contract cu o banca poate fi modificat unilateral) si daca dupa toate acestea ne mai ramane cate ceva sa ne ducem zilele pana la urmatorul salariu inseamna ca suntem intr-o situatie fericita. Suntem o natie indatorata pe multi ani bancilor cu capital strain, in special. Ce am putea sa facem ca sa reusim sa simtim ca mai avem de trait si o viata? Singura pe care o avem...
As da orice sa am puterea (a se citi curajul) de a pleca departe, fara a ma mai uita in urma. Dar acest curaj dispare de fiecare data cand ma gandesc la acele cateva persoane dragi pe care le cunosc si care ar suferi (poate!?) sa ma stie plecat departe printre straini si pentru care as suferi fiind departe de ele.
Dar cu fiecare zi ce trece, imi este tot mai clar ca traind (oare putem spune asta?) in aceasta tara, noi, oamenii de rand, (eu, unul, garantat) nu mai avem nicio sansa sa ne indeplinim un vis...visul de a trai decent, prestand un serviciu care sa-ti faca si placere (si nu doar pentru ca trebuie sa faci ceva ca sa ai cu ce plati taxe, impozite, facturi, chirie, rate etc.), de a putea calatori in aceasta lume macar doua-trei saptamani dupa un an de munca, de a avea un timp liber pe care sa-l petreci seara de seara alaturi de familie, din cand in cand alaturi de prieteni, amici, fara grija non-stop a zilei de maine.
Dar cum sa te gandesti ca asa ceva ar putea deveni posibil vreodata intr-o tara in care daca nu esti bogat (sau nu reusesti prin diverse alte mijloace sa te integrezi in randul lor) esti condamnat la moarte in cazul in care ai ghinionul sa suferi de vreo boala ce nu poate fi tratata decat cu zeci de mii de euro sau la a deveni cersetor incercand sa-ti prelungesti intr-un fel viata tie sau pe a celor dragi aflati intr-un astfel de necaz? Putem doar sa ne rugam: "Doamne fereste-ne de astfel de necazuri!" si sa speram ca vom fi si ascultati. Dar cati avem norocul acesta ca cineva acolo sus sa ne si auda?
Dar cu fiecare zi ce trece, imi este tot mai clar ca traind (oare putem spune asta?) in aceasta tara, noi, oamenii de rand, (eu, unul, garantat) nu mai avem nicio sansa sa ne indeplinim un vis...visul de a trai decent, prestand un serviciu care sa-ti faca si placere (si nu doar pentru ca trebuie sa faci ceva ca sa ai cu ce plati taxe, impozite, facturi, chirie, rate etc.), de a putea calatori in aceasta lume macar doua-trei saptamani dupa un an de munca, de a avea un timp liber pe care sa-l petreci seara de seara alaturi de familie, din cand in cand alaturi de prieteni, amici, fara grija non-stop a zilei de maine.
Dar cum sa te gandesti ca asa ceva ar putea deveni posibil vreodata intr-o tara in care daca nu esti bogat (sau nu reusesti prin diverse alte mijloace sa te integrezi in randul lor) esti condamnat la moarte in cazul in care ai ghinionul sa suferi de vreo boala ce nu poate fi tratata decat cu zeci de mii de euro sau la a deveni cersetor incercand sa-ti prelungesti intr-un fel viata tie sau pe a celor dragi aflati intr-un astfel de necaz? Putem doar sa ne rugam: "Doamne fereste-ne de astfel de necazuri!" si sa speram ca vom fi si ascultati. Dar cati avem norocul acesta ca cineva acolo sus sa ne si auda?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu