Pentru unii mumă, pentru alţii ciumă: o poveste cu Masa Tăcerii

În vara lui 2012, într-un weekend de poveste, am plecat cu prietenul meu Bogdan (împreună cu el am descoperit pe bicicletă numeroase frumuseţi ale României) să cucerim pentru prima dată Transalpina sau cel puţin o parte din ea. Pentru că stabilisem împreună ca pentru început să facem doar porţiunea Novaci - Rânca - Obârşia Lotrului, iar apoi să ne continuăm drumul către Petroşani şi de aici prin Defileul Jiului (un alt loc superb din ţara aceasta) până la Craiova prin Târgu Jiu.

În Târgu Jiu am ajuns sâmbătă 14 iulie 2012, pe seară, şi ne-am cazat la o pensiune, iar dimineaţă, înainte de a pleca spre Craiova, am vizitat lucrările de artă ale lui Brâncuşi, expuse în două dintre parcurile oraşului. Şi am început cu Masa Tăcerii, intrând în parc pe la intrarea dinspre malul Jiului.

Ajungând lângă Masa Tăcerii, am vrut să facem împreună o fotografie cu noi doi şi ale noastre biciclete, sens în care pentru a-mi seta aparatul foto pe timer, mi-am rezemat bicicleta cu grija de unul dintre scaunele din jurul Mesei Tăcerii. Într-o fracţiune de secundă a apărut de prin boscheţi un reprezentant al poliţiei locale spumegând să-mi iau bicicleta de acolo că "întinez un obiect de artă", că produc un "sacrilegiu la adresa muncii lui Brâncuşi".

În tot acest timp alte scaune din jurul mesei erau ocupate de posteriorul mai multor domnisoare (să nu le zic piţipoance la cum erau îmbrăcate sau mai bine-zis dezbrăcate). L-am întrebat cât de calm am putut de ce bicicleta mea "întinează" acel obiect de artă, în timp ce fundurile domnişoarelor în cauză nu. Mi-a precizat că el respectă "fişa postului", neputând însă să-mi arate dacă scrie undeva acest lucru. Între timp, i-a mai sărit în apărare şi o tanti din parc, al cărei soţ încerca să ne facă o fotografie în condiţiile în care nu mai puteam aranja aparatul pentru timer. Mai mult, ţipa la soţul ei să nu ne mai facă poza...că nu merităm. Până la urmă ne-a făcut-o...

Ideea este că am plecat scârbiţi din parc în condiţiile în care am încercat să le explicăm gazdelor noastre că în niciun caz nu aşa sunt atraşi turiştii. 

Şi ce descopăr (pentru că de spirit de observaţie nu duc deloc lipsă!) peste 2 ani de la acel incident? Ceva care nu m-a putut lăsa indiferent şi să nu mă facă să mă revolt un pic: o reclamă a unui credit oferit de CEC la aniversarea a 150 de ani de la înfiinţare în care figuranţii se aşează pe scaunele din jurul Mesei Tăcerii, îşi pun ceva merinde pe Masa Tăcerii, adică pun de un mic picnic, şi, mai mult, doi dintre ei îşi reazămă bicicletele de aceleaşi scaune de care noi nu aveam voie acum doi ani şi ceva, chiar dacă susţinute şi de cric.

Reclama CEC 150 de ani

S-a schimbat ceva în "fişa postului", s-a schimbat acea hotărâre a Consiliului Local la care tot făcea referire acel bodyguard de scaune sau dacă plăteşti nu mai există nici sacrilegiu, nici "întinare" a artei lui Brâncuşi? Aş dori şi eu un răspuns dacă este posibil întrucât doresc să fac o reclamaţie privind această discriminare.

P.S. Şi dacă tot veni vorba despre bani şi "întinare" a obiectelor de cult, mi-aduc aminte şi de incidentul de la mănăstirea Snagov, unde un cretin de stareţ, printre altele, imi spunea că nu am voie să fotografiez decât dacă plătesc 20 de euro (fără chitanţă). Întrebându-l de ce nu am voie, mi s-a răspuns că se distrug, chiar dacă nu folosesc bliţul. Şi l-am lăsat fără replică spunându-i că unui turist străin îi este uşor să dea 20 de euro (dar va dori chitanţă) şi va distruge astfel picturile. Merită acei 20 de euro?